luni, 8 august 2011
:x
Pana in clipa cand ne-am cunoscut...inima de gheata in piept parca am avut..Cand ne-am intalnit si mi-ai zambit,inima mi s-a topit..
.
Mai bine tac.Te las pe tine sa ma-ntepi cu un ultim ac,cu ultimul cuvant care iti trece prin minte,o minte bolnava, facuta praf de regrete.
Pur si simplu anumite persoane sunt rele.
Poti sa incerci din rasputeri sa le demonstrezi ca tu le iubesti,sa le intelegi,dar ele vor face mereu ceva pentru a te indeparta.Si cel mai bine ar fi sa renunti la ele,chiar daca doare.
.
Si de ce tu?De ce asa?De ce nu poti fi altcumva?De ce te ascunzi in mintea ta, iar pe mine ma uiti intr-un pat langa tine..In aer arunci niste vorbe inutile.
♔
A fost tot mai greu ce am simtit o sa stiu doar eu,m-am luptat cu umbrele din jur mereu,fara sa stiu ca asta-i iadul meu.Dar cu talpile arse m-am ridicat, si am incercat,am trecut prin foc inca o data ca sa ajung acum sa merg pe apa.
marți, 2 august 2011
luni, 1 august 2011
vineri, 29 iulie 2011
BAIATUL PERFECT; exista?
DA; cel putin _baiatul perfect pentru mine_. Baiatul ce te imbratiseaza si te saruta in fata prietenilor fara nicio problema; Baiatul ce prefera sa stea in casa cu tine decat sa iasa cu prietenii; Baiatul ce te protejeaza; Baiatul gelos, dar nu exagerat; Baiatul ce iti spune "Nu fuma" pentru ca stie ca nu iti face bine.
joi, 28 iulie 2011
vineri, 22 iulie 2011
Daca mi-ai da drumul poate ca as fugi si-ar fi mai bine
Caci eu ... oricat de puternica mi-ar placea sa cred ca sunt nu pot sa te alung ... nu vreau sa te alung ... si culmea ... se pare ca nici tu nu vrei
Omagiu...unei mari iubiri...
Ii mai dau uneori ocazia sufletului meu sa priveasca in trecut catre prima mea iubire...o iubire apusa...o iubire impartasita...transformata intr-o relatie de durata...care nu a avut ...insa...ca statie de finish minunatul si mult doritul "impreuna"...
Am ajuns cu timpul in acel punct in care ii sunt recunoascatoare pentru toata iubirea lui...in acel punct in care ranile mi s-au vindecat...in care nici durerea traita nici cicatricile nu mai conteaza...in acel punct in care l-am iertat pentru asteptari...pentru minciuni ...pentru taceri...
In acel moment in care...paradoxal...ii multumesc din suflet pentru tot ce mi-a oferit...pentru tot ce am trait...caci fara el nu as fi ceea ce astazi sunt...un pic mai puternica...un strop mai ironica...putin mai neincrezatoare...putin mai nepasatoare...
Caci dupa o perioada in care am varsat un ocean de lacrimi...in care mi-am frant o aripa a iubirii...in care mi-a mai fost smulsa o bucatica din umanitate...in care mi-a mai fost trasata o cicatrice pe suflet...am putut spune cu lacrimile uscate pe obraji ca am invins...ca l-am uitat...
Cum l-am uitat?
L-am uitat cu greu...cu multe lacrimi...cu durere sfasietoare...cu vise si iluzii construite si daramate...cu dor necrutator...cu mult timp vindecator...
Caci el... timpul ...si-a aruncat umbra lui peste iubire si m-a obligat sa uit...si m-a educat sa iert...si m-a invatat sa fiu blanda si rabdatoare...
Si dincolo de iubirea aceea si de suferinta...dincolo de sperante si vise... de tot si de toate...a urmat iarasi viata...si o alta iubire...
O iubire mare si mistuitoare...care m-a invatat ca fericirea este a celor care stiu sa vada viata ca pe un lung sir de inceputuri...nu ca pe o inlantuire de finaluri...
Am ajuns cu timpul in acel punct in care ii sunt recunoascatoare pentru toata iubirea lui...in acel punct in care ranile mi s-au vindecat...in care nici durerea traita nici cicatricile nu mai conteaza...in acel punct in care l-am iertat pentru asteptari...pentru minciuni ...pentru taceri...
In acel moment in care...paradoxal...ii multumesc din suflet pentru tot ce mi-a oferit...pentru tot ce am trait...caci fara el nu as fi ceea ce astazi sunt...un pic mai puternica...un strop mai ironica...putin mai neincrezatoare...putin mai nepasatoare...
Caci dupa o perioada in care am varsat un ocean de lacrimi...in care mi-am frant o aripa a iubirii...in care mi-a mai fost smulsa o bucatica din umanitate...in care mi-a mai fost trasata o cicatrice pe suflet...am putut spune cu lacrimile uscate pe obraji ca am invins...ca l-am uitat...
Cum l-am uitat?
L-am uitat cu greu...cu multe lacrimi...cu durere sfasietoare...cu vise si iluzii construite si daramate...cu dor necrutator...cu mult timp vindecator...
Caci el... timpul ...si-a aruncat umbra lui peste iubire si m-a obligat sa uit...si m-a educat sa iert...si m-a invatat sa fiu blanda si rabdatoare...
Si dincolo de iubirea aceea si de suferinta...dincolo de sperante si vise... de tot si de toate...a urmat iarasi viata...si o alta iubire...
O iubire mare si mistuitoare...care m-a invatat ca fericirea este a celor care stiu sa vada viata ca pe un lung sir de inceputuri...nu ca pe o inlantuire de finaluri...
miercuri, 20 iulie 2011
Cineva-mi spunea candva ca daca visezi pe cineva, inseamna ca acea persoana a adormit cu tine in gand... si daca-i asa
ii doresc sa faca asta tot restul vietii! m-or chinui pe mine visele....dar dorul chinuie mai tare...
sâmbătă, 16 iulie 2011
•Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive.
Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…
...dragostea ne ridică în proprii noştri ochi...
Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
vineri, 15 iulie 2011
.
Cand vrei,poti avea orice...visand,vei vedea cum e si doar cand o vei simti,vei stii ce-i fericirea...Cand speri, nu mai este greu sa spui: "Asta-i drumul meu!"...Oricum, doar o viata ai sa cauti fericirea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)