Disperare...

Ochii mei văd întunericul , văd marea , văd orizontul .
Îi privesc chipul , era ca un copil . Dormea aşa de frumos.
Poate dar nu , nu , nu este prea frumos. Mă las în jos şi îl iau în braţe.
Văd cum se mişcă, dar îşi pune braţele în jurul meu şi ne îmbrăţişăm . Apoi deschide un ochi. Se uită la mine pe furiş.
"Este în regulă nu dorm” imi spuse
Mă ia în braţe şi mă săruta pentru a miia-suta-oară.
"Si, şi tu mâine pleci , nu?” ma intreaba el
Mă uit la el cu milă, nu vreau să plec, nu acum.
"Da , mâine plec” spun fără speranţă
"Atunci vin cu tine” spuse plin de bucurie.
Era aşa de îndrăgostit de fata cu părul negru. Doarea să o urmeze până la capătul lumii şi înapoi. Dorea să o ia în braţe şi să îi zică cele două cuvinte care fac mult rău, dar care, aduc şi iubirea , sau poate nu.
Acele două cuvinte pe care le spui persoanei la care ţi, pentru care te trezeşti, în faţa căreia te înroşeşti , un TE IUBESC curat şi sincer.
Zâmbetul lui plin de strălucire pur şi simplu o inebunea. Se uită la el. În sfârşit era cu el şi acum, trebuia s ail părăsească. Trebuia să renunţe la ceea ce ţine cel mai mult .
Numai clipele pline de sentiment care aveau loc între ei le avea. Numai atât avea voie să păstreze undeva în inima ei.
Îşi putea aduce aminte de seara în care au făcut dragoste pentru prima data numai când închide ochii , când se uită la poze sau când dormea.
Nu mai putea să simtă privirea lui pe trupul ei , nu mai putea să iubească şi să fie iubită .
"Trebuie să plec” spun eu încet
Băiatul nu zice nimic. O lasă să se ridice de pe nisipul care le-a cunoscut poveste de iubire, care le-a fost "pat”,care le-a fost prieten şi duşman.
Se uită la el pentru ultima dată , apoi se ridică din genunchi. Era ciudat, era trist.
Cu ochii în lacrimi îl sărută pentru ultima dată pe buze şi disperată lasă să cadă o lacrimă amară pe obrazul ei palid acum.

Târziu, în noapte ajunge la hotel. Era plânsă şi fără vlagă.
Urcă încet în camera ei şi se apucă de bagaje. Pe noptieră era o poză. Era el , cel pentru care a venit. Acum trebuia să renunţe . acum trebuia să uite .
"Nu e corect”
Dimineaţă se trezeşte şi termină de făcut bagajele. Apoi se uită pe geam. Se putea vedea plaja , locul unde a avut loc minunea.
Iubirea dintre ei avea oare să se stingă?

*

Anii treceau şi ea devenea din ce în ce mai matură . dar, mereu se gândea la băiatul cu ochii căprui.
Se gândea la atingerile lui. Dar , de fiecare dată îi venea în minte o imagine. El cu altă fată. Disperarea se "instalase”in ochii ei. Era aceiaşi fată.
Apoi într-un moment de slăbiciune îşi face bagajele. Speră sa il găsească spera...

*
Ajunge în gară . era la fel ca acum 4 ani. Se cazează la acelaşi hotel , chiar în aceiaşi cameră.
Plaja era neschimbată , era seară şi puţină lume.
Coboară şi ajunge la ea, se uită în stânga şi în dreapta. Spera sa il vadă pe el , spera să îl audă .
Şi aşa şi era. Era acolo , stătea pe nisip şi se uita la mare. Parcă destinul a fost de partea ei şi el a întors capul.
Privirile lor se intersectează, o vede. Amândoi rămân blocaţi.
Apoi , el se ridică de pe nisip şi fuge la ea. O ia în braţe şi o învârte .
"Nu ştii cât de mult mi-a fost dor de tine”spuse el cu aceiasi voce
Fata se uită la el şi îl sărută. Acum erau impreuna.
"Vreau să vii cu mine” spuse el incatat
"Unde?”
"Vezi marea? Vezi în depărtare este libertatea mergem acolo , nimeni nu o să ne mai gaseasca”
"E frumos să visezi” spuse ea
"Visele mele devin realitate" si o sărută
"Merg cu tine până la capătul lumii”
"Te iubesc , vrei să vii cu mine?”
Se uită la el şi îi sare în brate.

*

Apoi timpul a făcut ca în aşa fel încât povestea lor să fie uitată. A făcut ca ei doi să fie împreună,să se iubească ...
Mă balansez în balansuarul din curtea casei. Au trecut mulţi ani de când Anca a rămas cu el. Prietenia noastră a continuat până într-o zi când tragicul destin i-a curmat viaţa. Povestea de iubire a doi "nebuni" încă o mai păstrez şi o zic nepoatei mele...
Ştiu că este ultima dată când o zic cu voce tare , mă simt pregătită să plec, să dispar, să devin una cu pământul şi să îl simt peste trupul meu rece. Vreau să mă întâlnesc cu ea , să o văd şi să o mângâi pe creştet...

**

Bătrânica închide cartea pe care tocmai o terminase. O dureau ochii .
Se uită la soarele care apunea. Se simţea împlinită. Apoi închide ochii şi mâinile le pune pe piept. Vremea ei a trecut. Vremea acelei iubiri fără bariere a trecut...
Acum este numai o poveste de dragoste terminată tragic... a fost o disperare, a fost o minciună...