.

Poate peste vreo 20 de ani copilul meu ma va intreba: "Mama tu cum erai cand aveai varsta mea?" Si voi incepe sa ii povestesc.Si ii voi povesti de acea prietena care mi-a fost alaturi la rau si la bine,de visele mele,de gandurile care nu ma lasau sa dorm.Ii voi povesti de prima dragoste,de iluzii,de prieteniile false,de cei care uitandu-se in ochii mei imi spuneau "pentru totdeauna!" si eu ii credeam..Pentru totdeauna?Nu exista asa ceva.Nimic nu e pentru totdeauna.Ii voi povesti despre ocaziile rate,despre bucuriile avute,prieteniile si despre acele persoana care nu m-au lasat niciodata la greu.Ii voi povesti de prima mea oara,prima tigara,primul pahar,prima noapte in discoteca.Ii voi povesti de certurile cu parintii,prostiile facute,notele de la scoala..si da,poate va curge o lacrima pentru lucrurile care le puteam evita si pentru toate acele lucruri care imi lipsesc.Am sa ma simt mare si atunci voi dori sa fiu din nou mica...ca atunci cand mama mea venea sa ma inveleasca,sa ma pupe pe frunte,ca atunci cand eram cea mai fericita cand baiatul care imi placea ma suna..mica,dar voi fi prea mare.Si atunci ii voi spune: "Copile,traieste-ti viata fara regrete,nu te gandi de doua ori,cum merge merge,dar fii atent..lumea e prea mare pentru a fi mica...