Imi pare rau.

Imi pare rau.As fi vrut sa nu fi pus mana pe sticla asta niciodata.Sa nu caut o scuza,un raspuns,o cheie in alcoolul cu care am tot continuat sa ma otravesc.Am incercat,crede-ma,chiar am incercat!Am aruncat sticla,am izbit-o de peretii incaperii in care imi duc veacul zi de zi.Rezultatul?Doar mainile mele sangerand,taiate,pline de sange.Si a doua zi...a doua zi ma trezeam si o luam la fuga catre magazinul de la coltul strazii,cumparandu-mi ceva de baut.Cateodata chiar si doua daca imi permitea portofelul.De ce faceam asta?Nici eu nu stiu.Vanzatoarele de acolo ma stiau,imi stiau povestea.Imi cunosteau viata,pentru ca uneori aveam obiceiul sa raman acolo povestindu-le istoria mea.Aveam nevoie sa vorbesc cu cineva,si pentru ca nu aveam pe nimeni,in cele mai proaste momente ma descarcam chiar si in fata unui necunoscut dupa strada.Doar taci si asculta ce urmeaza sa-ti spun":asa-mi initiam victimele.E adevarat,de multe ori nu mai tineam minte ce spuneam.Dar ma descarcam pe moment.Simteam ca tot chinul ma parasea,simteam cum mii de bucatele din mine se desprindeau de mine si ma simteam mai usor.
Dupa ce imi cumparam "medicamentele" urcam inapoi.Ma intalneam cu vecinii mei.N-as fi vrut ca vecinii mei sa ma priveasca asa cand treceam pe langa ei.Unii ma priveau cu mila,altii cu ura.Erau zile bune,stii?Zile in care chiar imi doream sa daruiesc un zambet.Zile in care mi-as ridica capul si as zambi primei persoane pe care o intalnesc.Dar cui dracu' sa-i zambesc?!Tot cheful mi se taie cand le citesc scarbirea in privirea lor.Atunci nu stiu cum sa ajung mai repede in camera,sa desfac sticla asta blesmata,sa imi lipesc degete pline de panza pe ea si dupa vreo 2 pahare sunt in lumea mea.
Sunt mort dupa pictura,stiai asta?Stii ca am renuntat la tot pentru ea?M-am certat cu familia,prietenii.Mai putin cu sora mea,Ana.Ea ma viziteaza cand poate pentru a se asigura ca sunt bine,si o mint,da,ii spun ca sunt bine."Bine" nu mai sunt de mult.Ana duce o viata frumoasa,asa cum visam si eu acum ceva timp.E implinita pe plan profesional,are 2 baieti de 3 ani,gemeni.Are un sot care o iubeste,are prieteni.E o persoana minunata si chiar ma bucur ca e fericita.Ea a fost de fiecare data opusul meu.Ea isi doreste ceva de la viata,isi doreste perfectiunea,cauta implinirea profesionala,cauta fericirea pe care intr-un final o si gaseste.Iar eu..eu ce caut?Eu nu caut nimic.Eu am cazut prada bauturii si atat.Eu fac doar doua lucruri : beau si pictez.Sunt doar eu in lumea mea.Nu am nimic,n-am bani,familie,prieteni.Sunt doar o umbra a artei mele.
Imi pare rau pentru Ana.Imi sfasie sufletul,ultimele bucatele care au mai ramas din el,cand o vad ca sufera in adancul ei din cauza mea.Ca nu sunt asa cum isi imagina ea ca va fi fratele ei mai mic.
Repet,pentru a mia oara,cu o sincera si profunda tristete in sufletul meu: imi pare rau.Dar asta a fost destinul meu,desi am incetat de mult sa mai cred in destin,in drumul scris de la inceput de catre...cineva.Am incetat in a mai crede in religii,in sfinti,in D-zeu.
In putinele momente de luciditate,ma gandesc ce as fi ajuns daca as fi renuntat la pictura atunci cand toata lumea mi-o cerea.Oare ce as fi ajuns?Doctor?Asta voiau parintii mei.Parintii mei.Singurii oameni,impreuna cu Ana,pe care imi pare rau ca i-am dezamagit.Ei au crezut in mine de la bun inceput.Dar le-am demonstrat ca nu sunt decat o jigodie egoista.Imi pare rau,mama,tata,Ana.
Chiar daca sunt un muritor de foame,ma rog,aproape,pentru ca in lumea in care traiesc nu se pune mult pret pe arta,nu renunt!Da,nu primesc multi bani pe pictura.Dar nu renunt,pentru ca eu nu pictez pe bani,iar daca ii accept atunci cand imi sunt oferiti,o fac doar pentru ca am nevoie de ei pentru a cumpara materiale,culori,panza,ulei si pensule.Doar atat.
Nu ma mai intereseaza ce m-a facut sa ajung aici.Dar stiu ca picturile mele sunt apreciate,si poate vor fi apreciate mult timp dupa moartea mea.Sper.In acelasi timp stiu cat de mult imi iubesc ei indemanarea,desi urasc artistul.Ii urasc viciurile,obiceiurile si toate defectele pe care le are,pe care le am.
Multi spun ca alcoolul are de a face cu arta.Cica alcoolul iti da imaginatie,desi produce rau de cele mai multe ori.Ei bine,se inseala.Pentru ca eu aveam talentul in sange de mic,si am ales sa beau pentru a-mi ineca necazul nu pentru a-mi da talent.Deja ma enervau speculatiile lor enervante asa ca am ales sa-i dau pe toti la o parte din calea mea pentru a ramane mai mult loc pentru tine.Si asa am facut.Asa ca am capatat mai multa putere si ambitie sa pictez.Si acum? Acum nu imi mai pasa.Desi as putea fi dat usor un exemplu drept un om care si-a ratat viata.Dar eu nu am facut asta.Eu doar am castigat experienta in domeniul care ma intereseaza cel mai mult.
Restul?Nu ma mai intereseaza.