Într-un moment de nebunie iau valiza neagră şi îmi indes câteva haine în ea. Doresc să evadez din locurile astea atât de străine şi totuşi atât de cunoscute. La gară, femeia de la ghişeu, mă întrebă unde doresc bilet.
“Un bilet cu destinatia…fericire!” îi zic uitându-mă fix la ea.
“Nu avem bilete cu această destinaţie!”
Oftez adânc şi trag aer în piept. “Un bilet până la Vama Veche”. Îmi oferă biletul şi plec. Vagonul unu, unu… îmi aduce aminte de noi, compartimentul şase, locul 26. Oftez adânc şi urc în tren. Mă aşez la locul meu şi închid ochii. Mii de imagini mi se derulează. Zeci de chipuri, unul persistă. L-aş putea recunoaşte şi cu ochii închişi. Părul lui scurt şi închis la culoare, tenul puţin ciocolatiu, ochii mari şi strălucitori, zâmbet de om îndrăgostit. O lacrimă îmi curge, apoi încă una. Ele se întâlnesc undeva în bărbie. Trag aer în piept, nările îmi sunt înfundate de un miros dulce. Căpşuni! Deschid ochii speriată şi te văd pe geam. Stăteai pe peronul puţin întunecat şi uitat de lume. Te uitai fix la mine. Chipul tău frumos era lipsit de expresie. Te-am strigat, m-ai auzit şi mi-ai zâmbit. Mi-ai făcut semn să vin la tine. Ies repede din tren şi mă uit după tine. Te văd! Stai pe o bancă şi te uiţi fix la mine. Vin spre tine dar parcă mă îndepărtez cu fiecare pas pe care îl fac.
“De ce nu te apropii de mine?” mă întrebi.
Mă opresc din mers. Închid ochii şi îi deschid. Tu, tu nu mai erai. Cad în genunchi şi lacrimile cad cu repeziciune din ochii mei.
Mă scotocesc prin memorie... ”Prima dată când te-am văzut. Totul se terminase între noi dar eu te mai iubeam. Era seară, lumina din club, boxele duduiau, animatoarele, băutură şi noi. Corpurile noastre se unduiau pe ritmul muzicii, ne priveam fix. Apoi te-am luat de mână şi te-am pus pe o canapea. M-am urcat pe tine şi te-am sărutat. Mă luasei în braţe. Ca doi adolescenţi rebeli am plecat din acel loc. În acea noapte am căzut în păcat amândoi. Ne-am iubit până în zori, nu doream să ne oprim. Pur şi simplu nu doream asta. Eram un singur trup…”
Am deschis ochii şi am oftat. Atingerile tale după atâta timp încă le simt pe pielea mea albă. Te simt lângă mine dar nici urmă de tine. M-am întors cu spatele şi m-am urcat în tren. Totul era străin pentru mine. Trenul se misca… plec spre un loc necunoscut de unde nu o să mă mai întorc niciodată. La mijlocul drumului am căutat în rucsacul meu ceva. Am scos o pungă neagră şi o poză. Am desfăcut punga şi am privit poza o singură dată. Am luat pistolul în mâna strângă şi am zâmbit trist. Deodată am simţit o adiere în părul meu, un parfum atât de cunoscut. Era doar imaginaţia mea”Te iubesc!” am şoptit uşor apoi am încărcat arma. Am sărutat poza şi pe spatele ei am scris câteva cuvinte: “Te voi iubi mereu şi o să te aştept în cer…”, o lacrimă a căzut apoi am am auzit un sunet asurzitor şi linişte. Totul era negru. Am închis ochii…Te-am pierdut…
Ps: Atunci când iubeşti faci lucruri nebuneşti. Pentru mine ai fost marea mea iubire, aşa o să rămâi. Ştiu că al meu nu o să mai fi niciodata… eu am fost un călător, unul fără permis prin lumea ta…
PPs: Te…dar mai bine lasa…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu